IDENTITATE

Despre alegeri la superlativ

2011-05-27T06:10:00.000-07:00

Despre a face sau a nu face...despre a vrea sau a nu vrea sa faci un anumit lucru. Despre compromisuri sau pur si simplu despre oameni. Ce s-ar fi intamplat daca as fi facut lucrul X? Ce nu s-ar fi intamplat daca as fi ales acea cale? Ne trec prin minte zilnic astfel de intrebari carora de multe ori nu le gasim raspuns. De ce trebuie sa alegem? Pentru ca cei din jurul nostru ne cer acest lucru, pentru ca este spre binele nostru sau pur si simplu pentru ca asa trebuie pentru a nu spune NU? Daca am invata sa spunem DA, poate ca ne-am face viata mai usoara. Il alegem pe "NU" pentru ca suntem prea inchistati, prea ingrijorati de felul in care ne vad ceilalti, luam lucrurile prea in serios sau nu vrem cu adevarat sa ne schimbam. Vorbeam de lucruri simple. Dar spunem "NU AM TIMP" sa fac asta. De ce atunci cand cineva din exterior iti spune "vreau sa faci asta" spui "NU POT"? Pentru ca de fapt, ceea ce ai fi ales era de fapt DA; din pacate insa, conjuncturile, oamenii, ideile, tot ceea ce pare a fi usor la prima vedere reprezinta o alta cale de urmat careia a trebuit, nu pentru ca ai vrut, sa-i spui "NU".

VECHI, MODERN, dar CiViLiZaT

2010-11-02T03:53:00.001-07:00

Londra, o altă viaţă Mi-a fost dat să văd în puţinul timp pe care l-am avut la dispoziţie pentru a vizita, a adula sau mai bine spus a contempla frumuseţile Londrei, nu numai o altă lume total diferită de România, dar o altă dimensiune în care respectul este respect indiferent că eşti român, ţigan, britanic, spaniol, american sau chinez. Dacă la urcarea într-un autobuz din România cel din spatele tău mai are puţin şi te ia la bătaie dacă nu te mişti mai repede, la Londra oamenii te respectă, indiferent cât de mult ai sta la rând pentru a urca într-un autobuz. Poţi să-ţi scotoceşti buzunarele chiar şi 5 minute să-şi cauţi biletul, nimeni nu-ţi spune să te dai mai încolo. Mi-a mai plăcut la Londra politeţea britanicilor, în ciuda a ceea ce se spune despre ei că sunt oameni reci, caractere la care nu prea ajungi... Cu harta în mână pe stradă, un britanic ne-a oferit informaţii de călătorie...fără ca măcar să întrebăm ceva sau să-i cerem ajutorul. Şi tot la Londra, parcurile (minunate de altfel), nu au o hârtie sau un muc de ţigară pe jos. Chiar nesimţit să fii, dar trăind acolo ţi-e ruşine de cei din jurul tău dacă ai face un gest necugetat sau te-ai gândi măcar să arunci ceva pe jos. La LONDON EYE sau Tower of London, unde pierzi aproape jumătate de zi să reuşeşti să cumperi un bilet, toată lumea respectă rândul. Nu îndrăzneşte nimeni să ţi-o ia în faţă. Ei da! Asta da civilizaţie. Străduţe mai înguste sau mai late, de o frumuseţe cotropitoare, care îmbină modernul cu stilul vechi, din lemn sau cărămidă, te îmbie la o cafea pe celebra Oxford Street, raiul brand-urilor de renume mondial. Între o cafea şi un coif de cartofi copţi, am păşit într-un mic Las Vegas sau măcar un colţ din el. Hăinuţe elegante, vitrine multicolore, ale căror geamuri nu-ţi dădeai seama dacă există acolo sau nu. Erau aşa de curate că-ţi lăsau impresia unele magazine, că nu au geamuri. LONDON MY LOVE...astfel stiam Londra din manualul de limba engleză de clasa a IX-a. CE se poate spune despre LONDRA? Multe...arhitectura clădirilor îţi taie răsuflarea. M-aş întoarce şi mâine acolo, unde vechiul şi modernul se împletesc perfect cu un aer boem dar proaspăt, de CIVILIZAŢIE EUROPEANĂ. :)

Radio Whisper

2010-10-20T01:08:00.001-07:00

One new year

2010-01-04T06:44:00.000-08:00

N-am mai scris de ceva timp pe blog, nu din comoditate , ci din dorinta de a analiza si poate de a fi un observator detasat a ce ma inconjoara. A venit si un nou an, ar trebui poate sa identificam realizarile sau dorintele pe care le aveam de indeplinit anul trecut. Eu una nu voi face asta, poate doar sa sper sau sa cred in continuare ca e loc si de mai bine. Ce am facut ? Ce nu am facut? Destule. Si impliniri, si dezamagiri...dar peste toate a fost un an frumos si pe plan personal, si profesional. Am invatat in acest timp ce inseamna sa convientuiesti in doi, o noua casa...o noua viata, noi prieteni si vechi cunostinte. Am invatat sa preiau mai bine o informatie, sa o redactez si sa-mi exersez talentul si vocea la microfon...am terminat masterul cu bine si mi-am revazut vechi prieteni de care nu mai stiam nimic de...nici mai mult nici mai putin de 10 ani! Wow! Da, o intalnire de 10 ani. Un an frumos, cu suisuri si coborasuri. Ce-mi doresc anul asta? Sanatate in primul rand ca sa le pot face pe toate. Imi doresc printre altele sa pot scrie mai des, sa am prieteni la fel de buni, sa cunosc oameni la fel de interesanti si pasionati de ceea ce fac ca si pana acum, sa reusesc sa duc la indeplinire toate proiectele pe care mi le-am propus sau mi le voi propune si...succes! La fel va doresc si voua peste toate crizele politice, economice sau personale, peste toate scandalurile televizate si valorile manelizate ale acestei tari care desi e in declin...continuu ( nu sunt prea optimista cand vorbesc de un viitor al Romaniei ) merge mai departe. :)

Avem viata in sange!

2009-08-08T01:07:00.001-07:00

Dimineaţă...în altă VIAŢĂ

2009-08-05T11:01:00.001-07:00

Mi-au atras atenţia randurile scrise pe un blog ... pe care-l citeam printre rânduri: "Cu fiecare poartă deschisă în infinitul aşteptărilor de ieri, de azi, de mâine fugim tot mai mult de noi. E un joc alcătuit din trasee spre care ne îndeamnă voci străine. De cele mai multe ori alegerile pe care le facem sunt puerile. O cafea bună, o ţigară mentolată... sunt câteva din măruntele clipe de răgaz pe care ni le permitem. E o nebunie de alergări şi de risipă de energie pe diferite culoare, ca în final să spunem că a mai trecut o zi. Soarele apune parcă prea repede, oare când a răsărit? Sunt atât de multe de făcut în puţinele ore pe care le avem la dispoziţie şi cât de insipidă ne e viaţa! Gura vorbeşte uneori fără noi, nici nu credem ce spunem. Întindem mâna să apucăm un colţ din lumea imaginară în care trăim veşnic nemulţumiţi. Upgrade-ul prezent în toate sectoarele activităţii noastre ne face mai mofturoşi, mai capricioşi şi mai străini de ce dorim cu adevărat. Am încurajat în cele din urmă marketingul şi am acceptat cu seninătate să ne lăsăm cumpăraţi ieftin. Cu ce ne alegem dacă ne ghidăm după falsele modele de ambalaje de pe piaţă? A fi original nu înseamnă a te integra în turma socială de vârf, ci a te face remarcat ca individ. Şi nici măcar tendinţele despre care se face atâta tam-tam în lumea modei nu ne vor crea un stil şi o personalitate. Le avem deja dar le ascundem sub cojocul înşelător croit ca pentru un manechin. E tentant să intri în pielea cât mai multor personaje, ne bucurăm de complexitate, azi debutant, mâine consilier... dar întotdeauna va fi mai de apreciat omul potrivit aflat la locul potrivit. Când ştii ce arme posezi şi pentru ce lupţi, nu ajungi mai târziu să împrumuţi lux de la nimeni şi nu eşti nevoit să plăteşti cu lacrimi în ochi lanţul inevitabil de datorii. Există o logică în toate şi ea ne poate ajuta să trăim conform propriilor aspiraţii. De ce să nu ascultăm de glasurile noastre?" Nu contează persoana care le-a scris, are un suflet mare. Contează să ascultăm de propriile convingeri, de propriile greşeli sau de propriile dorinţe, dar oare ce se întâmplă când şi acea speranţă rămasă se pierde? Ce se-ntâmplă atunci când şi stropul de fericire pe care-l ai dintr-o activitate sau clipa de răgaz în care simţi că trăieşti cu adevărat se spulberă? Ce se-ntâmplă când toate uşile ţi se-nchid şi trebuie să te descurci singur într-o lume meschină în care valoarea supremă e banul? Dacă-i ai mergi mai departe, investeşti în tine şi te perfecţionezi, atingi ce-ţi propui, dacă nu-i ai rămâi la stadiul de om comun, care se luptă să trăiască dintr-un salariu mizer de pe o zi pe alta într-o Românie care domină corupţia, meschinăriile, nu valorile... te saturi la un moment dat să mai încerci şi spui STOP mizeriei, spui STOP la TOT ce VISAI, la tot ce-ţi doreai şi inclusiv la NEMULŢUMIRILE zilnice. Spui STOP când ai epuizat toate căile, nu mai ai cu ce sau putere să lupţi şi să nu ajungi nicăieri. Spui STOP ... CÂND NU AI ANDRELELE DAR ÎŢI DOREŞTI CU ADEVĂRAT, DIN TOT SUFLETUL TĂU SĂ CROŞETEZI, DEGEABA ÎŢI DOREŞTI dacă ai epuizat toate mijloacele de a-ţi face rost de andrele. STOP!

Nimic nu e o coincidenta...

2009-07-31T08:20:00.000-07:00

Ai simţit vreodată că tot ce-ţi doreşti, toate speranţele pe care ţi le faci în privinţa unui lucru se spulberă cu cât crezi mai mult că acel lucru se va realiza? Eu am trecut prin asta şi de fiecare dată când nu am ştiut încotro să merg, cineva acolo sus mă salva şi-mi spunea să merg mai departe, în ciuda tuturor greutăţilor. Am întalnit oameni de-a lungul vieţii, simpli oameni sau mai mult...ascultători, oameni puternici care prin simpla prezenţă şi prin simpla prestanţă puteai vedea că au o personalitate aparte, de lideri...de învingători. Oamenii care gândesc pozitiv atrag lucruri pozitive de partea lor, ei ştiu să transforme o problemă într-o oportunitate şi într-un scop. Sunt oameni pe care nu-i uiţi, câteodată tu uiţi în schimb că acele persoane nu-ţi sunt nici măcar prieteni, amici, cunoştinţe, ci i-ai văzut o dată sau de două ori în viaţa ta...s-au perindat prin mintea ta şi ţi-au schimbat cursul lucrurilor. Observi cum te identifici cu aceste persoane care nu sunt lângă tine, dar te fac să zâmbeşti, să gândeşti diferit şi să te comporţi diferit tocmai pentru că emană pozitivitate, te atrag lângă ei ca un magnet fără a face ceva aparte. Ţi s-a întâmplat vreodată să spui că nu e o coincidenţă ce ţi se-ntâmplă? Ţi s-a întâmplat ceva din senin, ceva frumos fără a căuta lucrul acela? Când crezi că toate uşile se închid şi nu mai speri, nu mai crezi în nimic şi gândeşti negativ, nu mai atragi nimic de partea ta. Dar când speri şi crezi că ţi se va îndeplini acel ceva şi refuzi să mai cauţi, vine EL la tine. Mi s-au întâmplat lucruri frumoase în ultimul timp, pe care nu le mai căutam pentru că nu aveam unde să le mai caut. Dar au venit...am cunoscut oameni frumoşi în ultimul timp...am primit lecţii de admiraţie pentru oameni, am fost lângă oameni, am revăzut oameni vechi şi noi, prieteni vechi şi noi...am primit lecţii de comunicare cu oamenii şi de înţelegere a oamenilor, prin întâmplări mai mult sau mai puţin plăcute. Am ajuns la concluzia că totul ţine de NOI. Gândirea, modul în care ne comportăm şi începem o zi de muncă, totul ţine de noi pentru a reuşi. Totul ţine de noi pentru a avea succes în viaţă şi pentru a atrage lucruri pozitive de partea noastră. Nu există realitatea mea, realitatea ta sau ceea ce te-nconjoară. Pot spune că nimic nu e o coincidenţă când nu speri ca ceva să se-ntâmple...

2009-07-24T13:17:00.000-07:00

Oameni sau GENII?

2009-07-17T14:04:00.000-07:00

Despre artisti...oameni simpli sau viata lor s-a tot scris. Nu am putut pana acum sa scriu despre moartea lui Michael Jackson si asta pentru ca am trait cu muzica lui, am crescut cu muzica lui, am plans pe muzica lui, am ras, am dansat si-mi aduc aminte de cele cateva ore de muzica de care aveam parte doar dimineata...pe canalui Super Channel...alte canale de muzica nu existau pe atunci. Ma trezeam la ora 5 dimineata ca sa vizionez cateva videoclipuri care pe postul national de televiziune nici nu existau intr-o tara care a trait inchisa in mrejele unui regim comunist. Prima caseta de muzica audio...Michael Jackson. Îi ştiam toate piesele, eram fascinata de micul geniu care te lasa gura casca inca de la primele cuvinte. Refuz insa sa cred toate mizeriile vehiculate de presa nationala si internationala despre viata lui, despre cariera si familia lui. Refuz sa citesc speculatiile mortii lui, insa nu refuz sa cred un singur lucru. MICHAEL nu a fost distrus de droguri, ci de propria pasiune...muzica si sacrificiul pe care l-a facut intreaga viata pentru a ajunge cine a ajuns. UN ASTFEL DE GENIU ARTISTIC consider ca a fost distrus de miile ore de repetitii, scenarii, coregrafii si munca dedicata in special fanilor. Se simtea cel mai bine pe scena, acolo unde era de altfel o alta persoana, un profesionist in adevartul sens al cuvantului...o masca a tuturor meschinariilor din jurul sau si o masca pentru toti asa zisii producatori care-si scoteau bani grei pe spatele sau. Michael nu a murit in inimile fanilor, ca atare fanii din toata lumea sunt cei care i-au adus cele mai multe omagii, sunt cei care l-au plans si inca il plang. O lacrima falsa varsata de familie e nimic...o familie care a incercat inclusiv de pe urma copiilor sai sa aduca rating prin spectacolul ceremoniei de la Staples Center din Los Angeles, spectacol in care fiica sa a fost practic impinsa sa spuna cateva cuvinte despre tatal sau, pentru a sterge cu buretele toate acuzatiile aduse de presa internationala la adresa sa cum ca si-ar maltrata copiii sau cum ca ar fi un pedofil. Trist pentru un suflet ca al lui care a luptat pentru drepturile copiilor inclusiv prin hit-urile devenite celebre. Trist pentru o presa avida de spectacular si doar de PROFIT. Trist pentru o asa zisa INDUSTRIE care l-a si ridicat, dar l-a si distrus la doar 50 de ani.

Spectacolul sau povestea stirilor?!

2009-07-13T12:12:00.000-07:00

Am revenit in centrul fenomenului blogging, dupa o mica perioada in care ocupata fiind cu examenul final la master, nu am avut timp sa scriu. Si pentru ca tot am avut o disertatie cu tema "Spectacularizarea discursului politic în dezbaterea televizată - Studiu de caz: emisiunea Sinteza Zilei difuzată de postul de televiziune Antena 3", as vrea sa deschid acest subiect al spectacolului difuzat de televiziunile comerciale, prin ştiri. Redeschid un subiect pe care l-am şi punctat de altfel în cercetarea mea, şi anume bricolajul. În câteva cuvinte, bricolajul defineşte acea realitate construită prin intermediul unor fapte mai mult sau mai puţin reale, prin intermediul unui limbaj fabricat de un discurs bazat pe spectacular - cel mai real exemplu este PRO TV. Dupa ce am stat şi am urmărit câteva zile toata POVESTEA, ISTORIA, CĂDEREA şi REVENIREA regelui muzicii pop, televiziunile nu mai aveau cu ce să-şi deschidă jurnalele de ştiri. Ups? Chiar nu mai era nici un accident tragic în ţara asta? Nu prea...dar au făcut mare tam-tam dintr-un subiect care pe mine una, m-a dezgustat şi mi-a pus multe semne de întrebare. O fetiţă în vârstă de 3 ani rămâne nesupravegheată şi din joacă, cade într-un şanţ şi moare. Buuun...OK Realitatea TV şi Antena 3 au transmis în direct preţ de mai multe ore această tragedie transpusă pe ecranele noastre de toate zilele cum nu se poate mai prost. E o ştire ca oricare accident grav, în care un copil rămâne nesupravegheat de părinţi, un accident stupid ...şi moare. Cum e posibil ca jurnalist să ajungi să pui întrebări într-o emisiune în direct de genul: Părinţii copilului sunt sau nu săraci? sau Lipsa telefonului mobil a fost o cauză a acestei tragedii? Dragi jurnalişti, a acuza o bătrână care trăieşte dintr-o pensie amărâtă că nu are telefon şi de ce nu are telefon mobil ca să sune la 112?! E aberant...mai mult de atât...e mizerabil faptul că părinţilor acelui copil care e mort de altfel, să li se ia şi celălalt copil şi să fie decăziţi din drepturi. Consider că tot acest spectacol alimentat pe zi ce trece mai mult de ştiri decât de emisiuni, trasnformă nu numai percepţia noastră a oamenilor de rând asupra realităţii, ci percepţia lumii în general. Oare de ce criminalii rămân liberi şi acestor oameni le sunt distruse vietile? Oare de ce MAFIA din tara asta nu este supusă niciodată întrebărilor, în schimb amărâţii sunt decăzuţi din drepturi şi lipsiţi de o fărâmă din fericirea care oricum pentru ei e paradoxală? REFUZ la un moment dat să-mi mai pun astfel de întrebări pentru că POLITICA EDITORIALĂ dictează tot într-un trust de presă...darv înainte de toate ar trebui să fim UMANI. Oare şi doza de umanitate din noi a fost pierdută în goana după profit?

DRAMA TRAGI - COMICĂ A VIEŢII POLITICE ROMÂNEŞTI

2009-07-02T01:22:00.000-07:00

“Din păcate după 1989, n-am reuşit să regăsim raţiunea, nici măcar un echilibru între aceasta şi pasiune. Redescoperirea politicii, a vieţii publice deschise, n-a însemnat regăsirea democraţiei de substanţă, ci mai ales a demagogiei. O demagogie pulsând de pasionalitate, dar la suprafaţa lucrurilor. La noi, politica nu produce proiecte, ci mai ales spectacol. Nici măcar de teatru, ci de circ, de bâlci. La noi, preşedintele şi premierul nu sunt în tensiune din pricina despărţirii politice, ci pentru că nu se suportă. Nici puterea şi opoziţia nu se combat din motive de viziune politică, nici nu au aşa ceva, ci pentru deliciul galeriei. Nu fac schimb de argumente, ci de etichete şi adjective. Actorii publici – nu doar politicienii, ci activiştii civici, liderii de opinie, moderatorii etc. – nu sunt preocupaţi de rezolvarea problemelor, care pentru ei nu există!, ci de chestiuni ce ţin de public, procente şi rating.” Astfel tratează Liviu Antonesei pasiunea politică la români într-un articol din ziarul “Cotidianul” din 3 noiembrie 2006. Trăim într-o societate puternic influenţată de fostul regim comunist pentru care noutatea şi schimbarea nu sunt acceptate. Termenul de “cultură politică” se referă la orientările politice specifice – atitudini faţă de sistemul politic şi diferitele sale părţi, precum şi atitudini faţă de rolul binelui în sistem. Când vorbim de cultura politică a unei societăţi ne referim la “sistemul politic, aşa cum a fost internaţionalizat în cunoştinţe, sentimente şi evaluări ale populaţiei sale. Cultura politică a naţiunii este distribuţia particulară a pattern-urilor din orientările către obiecte politice, aşa cum se realizează aceasta între membrii naţiunii.” ( Almond şi Verba, Cultura civică, pag.44) În România domină cultura politică parohială (locală sau provincială) specifică societăţilor tradiţionale, comunităţilor care nu conştientizează importanţa problemelor de interes naţional şi mondial şi nu au interese pentru valorile şi mecanismul sistemului politic naţional. Ne întrebăm adeseori ce rost mai avem într-o ţară în care nimeni nu face nimic pentru nimeni, în care ceea ce contează este imaginea produsă de media, care fie ea distorsionată sau nu, împarte opinia publică în guvernanţi şi guvernaţi?! Cei guvernaţi nu sunt alţii decât indivizii care astăzi ar trebui să constituie un factor principal al democraţiei. În “Cultura civică”, Almond şi Verba definesc cetăţeanul ca “amestecul particular de orientări participative, dominate şi parohiale, iar cultura civică este un amestec particular de cetăţeni, dominaţi şi parohiali.”(pag.50) Până în 1989 am făcut parte dintr-un sistem în care societatea era definită de cultura politică dependentă care avea în centru individul “conştient de autoritatea guvernamentală specializată; cetăţeanul era afectiv orientat către ea, având o anumită mândrie sau displăcând-o.”( Almond şi Verba, “Cultura civică”,pag.48) Propaganda impunea preamărirea unui regim în care ceea ce conta era personalitatea conducătorului suprem, nu aveam voie să avem credinţe sau opinii în afara sistemului. Cel care nu se supunea, era eliminat din societate. Puterea era la prima vedere transferată din mâinile conducătorului în cea a indivizilor. Sistemul comunist a impus un fel particular de a gândi al societăţii, mentalităţile colective ale indivizilor erau definite de ansamblul modurilor de a percepe, judeca, acţiona, caracteristice spiritului de grup. Nu existau credinţe, nu existau opinii, nu existau prejudecăţi. Exista preamărire. S-a dorit ieşirea din clişeele unei vieţi impuse, dominate. Ideea de libertate şi eliberare dintr-un sistem închis a dus la impunerea democraţiei, credinţa într-un viitor în care indivizii puteau avea opinii, în care îşi puteau exprima un punct de vedere liber asupra unei problematici. Această libertate şi dorinţa de a se exprima în mod liber s-au transformat treptat în indiferenţă. Cultura politică de azi este cea de tip parohial ce are în centrul universului social figura conducătorului de trib, acel personaj atât mitologic, în legătură directă cu divinitatea, cât şi pământean prin nivelul său de decizie. În societăţile parohiale nu se conştientizează problemele de nivel naţional. Românii şi-au dorit să fie stăpâni pe propriul lor destin, nu dependenţi de un sistem politic impus. S-a dorit o schimbare în bine, în care activitatea conducătorului ar fi trebuit să fie pentru popor, nu în favoarea propriilor sale interese. Preşedintele este azi tipul politicianului charismatic pentru care contează mai mult imaginea decât problemele societăţii. Exercitarea puterii are în centru un joc politic în care cetăţeanul nu este inclus, el devine indiferent. Spectacolul existent azi pe scena politică românească detaşează indivizii de viaţa politică, creează dezgust sau la extrema cealaltă umor, detaşare, căci bâlciul are loc pentru anumite interese, scrisori şi bilete pierdute, nu se are în vedere faptul că ţara moare de foame, că există copii pe străzi sau că spitalele nu au destule medicamente pentru bolnavi. Nu mai contează ce se face ci ceea ce se zice şi câteodată suntem atât de naivi încât facem exact alegerea nepotrivită, ne ghidăm după imagine. Trăim într-un secol al vitezei în care contează mai mult ceea ce se vinde, ce se cumpără, banul a ajuns valoarea supremă, nu credinţa într-un sistem. Atitudinile s-au schimbat, neimplicarea cetăţenilor a avut consecinţe dăunătoare pentru calitatea sistemului democratic. În interiorul culturii politice, indivizii nu mai sunt în mod necesar cetăţenii raţionali, activi. Devin pasivi într-un sistem democratic care nu funcţionează. Pe parcursul dezvoltării societăţii, datorită evoluţiei, aceştia se separă treptat, nu mai există mentalităţi colective, ci entităţi singulare, separate, fiecare luptând individual pentru dobândirea unei valori… o valoare de data aceasta comercială.De ce valoare comercială? Pentru că azi se merge pe premisa “te-ajut dacă şi tu mă ajuţi”. Totul se cumpără. Demnitatea oare poate fi cumpărată? Oamenii politici ai României şi-au cumpărat cu bani grei locuri în Parlament neavând însă capacitatea de a lupta pentru binele ţării. Cultura politică la români? Nu există decât o dată la patru ani, iar democraţia este o noţiune existentă doar pentru analiştii politici. Am aderat la Uniunea Europeană, dar nu avem un plan după aderare. Nici nu ne interesează. Ţara arde, baba se piaptănă. Va mai dura mult până ne vom trezi şi vom avea capacitatea de a face ceva noi, cetăţenii. Va trece mult timp până vom lăsa indiferenţa la o parte pentru a participa la viaţa publică. Până atunci ne facem “căpşunari” la negru sau murim de foame la noi în ţară. Nu există cultură politică la români… atunci sub se forme se manifestă comunicarea politică? Comunicare politică există probabil dar la nivelul partidelor politice, tot la acelaşi nivel mediocru al sălbăticiei tribului.

Analiza discursului - "Manifest: calmul discuţiei, seninătatea valorilor" de H. R. Patapievici

2009-07-02T01:12:00.000-07:00

Horia Roman Patapievici reflectă în acest acest articol stadiul culturii din România ultimelor decenii. În pielea unui călător străin în România, autorul accentuează ideea de ruptură prezentă prin negaţie, întreaga dezbatere punctează lipsa valorilor ceea ce dă startul la critici şi revoltă în plan cultural. Daniela Rovenţa Frumuşani în “Analiza discursului” consideră că “orice discurs este în egală măsură reprezentare – a realului, discursului despre real socialmente construit şi prezentare – discurs emis de un locutor anume pentru un interlocutor şi el bine circumscris”. Aceeaşi autoare afirmă că discursul dialogic este capabil să genereze un contra-discurs. Cu siguranţă acest Manifest naşte controverse şi-l putem interpreta ca pe un discurs dialogic, adresat cu siguranţă unui anume tip de individ: intelectualul angajat în discuţii polemice, critice, provenit dintr-o clasă socială peste medie. De observat că titlul articolului devine fraza de final a Manifestului – calmul discuţiei, seninătatea valorilor. Avem de-a face cu o cultură a dezbaterilor, a convingerilor noi care nu preiau modele de împrumut, în care se discută calm. Valorile le întâlnim pe parcursul discursului. Observăm o antiteză între titlu şi discurs. Avem de-a face cu un tip de text care vrea să convingă, apare pe o situaţie tensionată. Nu există de fapt calmul discuţiei, nu există seninătatea valorilor, manifestul este agresiv. “Seninătatea valorilor” se opune înverşunării. Contextul de început situează cititorul în realitatea culturală a României ultimelor decenii, cu o structură cheie ce va da naştere la întrebări: Ce părere aveţi despre România culturală? De asemenea, fragmentul constituie cheia tuturor celorlalte subtituri şi a întregului Manifest: “Dacă un călător ideal al poposi în România culturală a ultimelor decenii, ar fi frapat de faptul că aici ideile nu se dezbat, cărţile originale nu suscită discuţii, iar şcolile de gândire sunt, de fapt, mode de împrumut ori grupuri de interes, ţinute laolaltă prin forţa convingerilor profitabile”. Textul este structurat pe patru părţi identificate cu ajutorul celor patru subtitluri: “Cultură second-hand?”,” Un peisaj de ruptură”, “Golurile impenetrabile dintre culturi” şi “Realitatea unei culturi comune” . Există o conexiune dintre subtitluri şi primul paragraf. Cultura second-hand şi peisajul de ruptură reprezintă de fapt negarea, verbul “a frapa” din primul paragraf. Aceste împrumuturi de care vorbeşte Patapievici sunt de fapt formele fără fond ale lui Titu Maiorescu, acea cultură împrumutată, second-hand . Golurile impenetrabile dintre culturi reprezintă de fapt lipsa valorilor comune, a unor idealuri care să suscite un interes comun, iar Realitatea unei culturi comune reprezintă informaţia, intenţia, scopul revistei. Subtitlurile puse în legătură cu titlul şi cu primul paragraf asigură coerenţa textului, acordând totodată şi o oarecare simetrie şi coeziune. În prima parte a textului se stabileşte audienţa acestei “culturi second-hand”: “Cum la noi toată lumea e pasionată de politică, te-ai fi aşteptat ca măcar specialiştii în politologie şi filozofie politică să aibă un contact intelectual oarecare cu oamenii care comentează politica fie din perspectiva ideilor generale, fie din aceea a pasiunilor zilei”. Cu alte cuvinte trăim într-o ţară în care cultura înseamnă poltică de fapt. Patapievici aduce în discuţie acele forme fără fond de care vorbea Titu Maiorescu. ÎN 1868, Titu Maiorescu a publicat un articol foarte pătrunzător ca intenţie, intitulat ofensiv "În contra direcţiei de astăzi în cultura română". Observaţia de la care pleacă Maiorescu este aceea că, în ce priveşte literatura, ştiinţele, artele şi spiritul public, cultura românească, comparată cu Occidentul, are aspectul unui "edificiu fictiv", prezintă un "viţiu radical", dă dovada unei "rătăciri totale a judecăţei", în fine, "este nulă şi fără valoare". Patapievici acentuează ideea lipsei valorilor, afirmând că “cultura română se zbate între două forme de servilism: servilismul unei sincronizări care ne anulează personalitatea şi servilismul unei izolări care ne-o malformează; iar din punct de vedere funcţional cultura română oscilează între forme fără fond şi fonduri fără forme”. Critici sunt aduse de altfel şi culturii publice, fiind cea mai importantă dintre toate. Totul de învârte în concepţia autorului în jurul oportunismului, al peisajului de ruptură peste care tronează statul. Cuvintele cultură second-hand şi convingeri profitabile pot fi înlocuite cu servilism. A doua parte a textului – Un peisaj de ruptură pune accent pe cultura de masă din România, deasupra acesteia aflându-se cultura jurnalistică, bazată pe tabloide şi cotidiane “cu ştaif”, după cum le numeşte Patapievici. Hrana spirituală este reprezentată de revistele literare şi de cultură. Ultimele două părţi ale textului au la bază o idee centrală – lipsa de comunicare din cultura română, iar ultima parte a textului explică de asemenea rolul acestui manifest şi scopul revistei: “Revista noastră îşi propune să fie locul comun între culturile de specialitate care se afirmă azi cu vigoare în România. Îşi propune să readucă în cultura publică ceea ce pentru corpul politic este binele comun: realitatea unei culturi comune, la care să putem participa toţi – fără inhibiţii, fără concesii, fără discriminări; cu afirmarea standardelor de civilitate, bun simţ, inteligenţă critică şi obiectivitate”. Paragrafele se leagă între ele, la nivelul discursului putem observa cuvinte care fac parte din sfera semantică a cuvântului “cultură” şi care se subsumează temei idealului: “model”,”elevaţie”, “ştiinţă”,etc. Verbele “se ţipă”, “se hohoteşte” reprezintă o exteriorizare a subiectivităţii. Hohotul este o manifestare extremă, o reacţie negativă care frapează, ruptura prezentă în cultura română constituind acel element de urgenţă prin care se manifestă spiritul de intelectual angajat al lui Patapievici; urgenţa face legătura între observaţie, interpretare, decizie şi faptă. Încheierea manifestului cu aceleaşi cuvinte ca cele din titlu accentuează încă o dată lipsa unei seninătăţi a valorilor şi a calmului discuţiei, polemica, dezgustul, negaţia, ruptura şi lipsa unor valori comune.

Un nou sfarsit, un alt inceput...

2009-06-30T11:03:00.001-07:00

Spuneam acum câteva zile că nu pot înţelege o lume inodoră, incoloră şi insipidă. Şi iată că inevitabilul s-a produs... am ajuns însă la concluzia că a lucra in VÂNZARI înseamnă de fapt, doar a convinge prin persiflare şi falsitate. Am ajuns la concluzia că valoarea va cădea oricum, dacă cei care o vor căzută ... vor face tot ce le va sta în putinţă să o distrugă. Am avut o zi în care m-am simţit mândră de ceea ce reprezint, o zi în care se poate spune că cei care au vrut să înţeleagă COMUNICAREA, au făcut-o... pe când oamenii închişi între patru pereţi cu un telefon în mână, au rămas la stadiul de inodor, incolor şi insipid. Mă bucur că am creativitate şi mă bucur că am demnitate. Mă bucur că EXIST într-o lume în care POT FACE DIFERENŢA. Mă bucur că nu m-am închis într-un BIROU în care eram "omul bun la toate", în care CONVINGEREA şi MANIPULAREA erau la ele acasă, atâta timp cât ştii să lingi în fund, dar mai ales să ştii pe cine... Am ajuns să interacţionez cu un director căruia i-a părut rău ca nu a colaborat cu mine, ca nu a COMUNICAT în materie de promovare cu mine. Pentru prietenii mei apropiaţi, ştiţi la ce mă refer. Pentru cei care nu înţeleg ce povestesc, vă spun pe scurt. Am renunţat la un job în vânzări şi mi-am încheiat activitatea cu acordul ambelor părţi, asta după ce nişte oameni dacă se pot numi astfel, au făcut tot ce le-a stat în putiinţă să nu mă încadrez în ECHIPA şi STANDARDELE lor. De ce? Pentru ca într-o ţară coruptă şi mizeră, toţi sunt şefi, iar şeful are întotdeauna dreptate. După ce lucrezi 48 de ore pe nişte documente care-ţi dispar pur şi simplu din calculator, eşti acuzat că eşti aiurit şi nu ştii ce faci. Ca atare, am încălcat REGULA şi NU AM INRAT în JOCUL LOR. Un joc mizer, în care au făcut tot ce le-a stat în putiinţă şi omeneşte posibil ca să nu AVANSEZ, ca să nu merg mai departe. Mi-e silă de astfel de oameni, mi-e silă de oamenii care n-au pic de creativitate, pentru care totul se rezumă la acei OCHELARI DE CAL despre care Bourdieu vorbeşte foarte bine în "Despre televiziune". Mi-e scârbă de o lume PERFIDA, MINCINOASĂ, unde PUTEREA şi CONFLICTELE DE INTERESE sunt mai presus de VALORILE UMANE, de MORALITATE şi DECENŢĂ. Mi-e greu să privesc în ochi nişte ŞEFI dacă se pot numi astfel, nişte AROGANŢI pentru care vorbitul non-stop 24 de ore din 24 se cheamă la ei PROFESIONALISM. În vânzări, fără PROMOVARE şi o IMAGINE POZITIVĂ eşti ca şi mort. Nivelul de comunicare într-o instituţie care reprezintă în sine un BRAND la nivel naţional, este zero în comparaţie cu rapoartele interumane. Mă oripilează şi mă lasă rece toata munca de pana acum, dimineţile în care m-am trezit la ora 5:30 ca sa ajung la 9 la muncă, orele de nesomn, nervii şi stresul acumulat pentru un rahat de HÂRTIE pe care eu am încercat să o transform într-o PROMOVARE ca la carte, mă lasă rece orele în care m-am chinuit singură să mă familiarizez cu tot ce-nseamna VÂNZARI... Mă lasă la fel de rece persoanele AROGANTE care se cred cele mai deştepte şi care pe deasupra, mai şi suferă în orgoliul propriu şi personal, din cauza mea că nu ştiu să mă "comport", când ele "mi-au acordat tot sprijinul". Mă bucur că azi zâmbesc,mă bucur că încă pot OBSERVA lucrurile simple, mă bucur că ştiu ce vreau să fiu, mă bucur că am DEMNITATE şi mă bucur că ştiu să spun cu mult curaj, lucrurilor pe NUME. Îmi pare rău însă că în România, nivelul de pregătire la nivelul managementului organizaţional este invers proporţional cu valorile umane, invers proporţional cu pregătirea profesinală, iar valorile cu adevărat importante sunt lăsate în urmă, în favoarea aşa-zişilor ŞEFI ajunşi în poziţii de conducere pentru că ŞTIU să zâmbească frumos. Cuvintele sunt de prisos, iar astazi mă bucur ca sunt liberă şi mă bucur că POT să scriu... A NEW END,A NEW BEGINNING is WAITING to be STARTED... Pe curând!:)

The WORLD CRIES ... a symbol rised up to the sky!

2009-06-26T13:39:00.000-07:00

THE SIMPLE WORDS ARE NONSENSE...THE DANCE FLOOR BLEEDS AND THE WORLD CRIES ...FOR A SYMBOL, FOR AN ICON, FOR A STYLE AND A PHENOMENA...IT WAS MY CHILDHOOD IDOL. THE FIRST VIDEOCASETTE BOUGHT BY MY FATHER WAS MICHAEL JACKSON-"BAD". HE MARKED THE DAYS WHEN DEMOCRACY AND THE NEW MEDIA WERE FAR AWAY. HE MARKED DAYS WHEN IN ROMANIA WAS A SINGLE TV CHANNEL AND MY ONLY WAY TO LISTEN TO HIM WAS ON A WALKMAN. HE MARKED THE DAYS WHEN I FELT ALONE AND NOW WE ARE TELLING "YOU ARE NOT ALONE", CAUSE WE ARE HERE WITH YOU TO TAKE YOU TO A BETTER WORLD TO HEAL... REST IN PEACE! THE LEGEND IS GONE AND A CANDLE IN THE WIND WILL BE RAISED. THE SOUND IS STILL HERE AND THE LEGEND OF YOUR MUSIC WILL NEVER DIE!

Mic jurnal al rutinei sau cand telefonul nu mai suna...

2009-06-25T11:13:00.000-07:00

Am stat, am privit şi la un moment dat am spus STOP - STOP la ce? Am încercat să mă opresc din căutări, din răspunsuri cărora nu le găsesc nici acum răspuns. Aţi încercat vreodată să priviţi un om care vorbeşte non stop 24 de ore? Eu una am încercat să observ comportamentul unor "colegi" care nu ştiu pur şi simplu ce pot găsi atrăgător sau incitant în rutina unei zile care se scurge identic. Aceleaşi telefoane sună non stop, aceleaşi răspunsuri sau discursuri pe care le scriu prin intermediul unei interfaţe digitale - evident, mă refer la minunea numită INTERNET, respectiv MAIL - dar oare e doar atât? Cât de greu sau cât de uşor poţi pune pasiune în ceea ce faci chiar dacă îţi place sau nu? Cât de greu sau cât de uşor poţi interpreta sau poţi recepţiona ce ţi se cere? Suntem oameni, roboţi sau fiecare robot ar trebui să aibă un subaltern? Suntem făcuţi pentru a executa ordine, pentru a gestiona sarcini sau pentru a ne expune în mod liber o acţiune? Nu reuşesc să găsesc toate răspunsurile sau nici măcar unul pentru că e utopic să găseşti ceva deosebit într-o lume incoloră, inodoră şi insipidă în care zâmbeşti la un moment dat forţat de situaţie sau de împrejurări, o ume căreia adaptarea e mai presus de orice sarcină. Încerc să mă adaptez unei vieţi fără culoare sau informaţie, eu care până acum nu puteam sta fără să aflu ceva NOU. Mă mai chinuie telefoanele care nu mai SUNĂ. Mă mai chinuie obsesia legată de ambulanţele care ŢIPĂ şi trezesc liniştea zgomotoasă a oraşului, în care ELE sunt obişnuite cu LUPTA contracronometru. Citeam un blog în care respectivul spunea că noaptea numai gunoierii şi ambulanţele nu dorm, în frunte cu jurnaliştii. Dar liniştea nopţii cred că este mai agitată decât ziua. Încerc să tastez printre rânduri lipsa unei ştiri, încerc să comentez în urma unor imagini dar nu e acelaşi lucru tocmai pentru că NU SUNT ACOLO, tocmai pentru că NU SUNT EU sau NU MĂ REPREZINTĂ lipsa de culoare care mă însoţeşte multe ore pe zi. Încerc să compensez prin scris ceea ce comunicarea sau informaţia nu-mi mai dau. Oare poţi deveni dependent de media? Oare poţi trăi fără un lucru care-ţi dă identitate? Oare te poţi adapta unui alt ritm şi când în sfârşit zici că te adaptezi sau crezi că ai făcut-o, constaţi că de fapt e o MASCĂ? Ce ne conferă adaptarea azi când ritumul vieţii în ţara noastră, realitatea noastră e zero? Ce-ţi poate oferi un lucru care nu te reprezintă? Pentru cei care ştiu despre ce vorbesc, poate mă înţeleg. Pentru restul, pot concluziona că niciodată NU AŢI RENUNŢAT, poate continuaţi sub o altă formă dar e tot INFORMAŢIE.

Only time...

2009-06-24T12:34:00.000-07:00

Pentru cei carora le place ENYA, am descoperit acest videoclip ( melodia o ştiam demult), de o inegalabilă frumuseţe prin cuvinte şi mai ales prin voce,care este superbă. Dacă vreţi să vă relaxaţi şi dacă vă simţiţi blue aşa ca mine, vă invit să-i daţi un play. Enjoy LIFE! Sau mai bine lăsaţi timpul să...

2009-06-24T11:03:00.000-07:00

ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, ÎNTÂIA NOAPTE DE RĂZBOI... "Persoana întâi a naraţiunii nu părea suficientă pentru a fi citite împreună". Cam astea sunt cuvintele de bază prin care Nicolae Manolescu defineşte acest roman. M-am gândit la o clipă de literatură, la un moment de linişte pe care îl cream în liceu când am citit povestea lui Camil Petrescu, o poveste plină de filozofiile vieţii, o poveste de dragoste, ură, zbucium interior şi tortură. Cuvintele şi conceptele sale cred că pot fi regăsite în viaţa unui om care iubeşte cu adevărat, care se îmbolnăveşte de dragoste când ea nu mai există. Maria Vodă Căpuşan consideră că romanul este "un itinerar al aventurii sinelui - subliniată astfel de discursul la persoana I, constant cultivat, cu păstrarea aceluiaşi eu rostitor şi scriitor, dând continuitate formală punctului de vedere - războiul apare secund nu atât fiindcă ar urma în timp, cum o sugerează titlul. El rămâne la început context al unei drame cu alt subiect - iubirea". Oare de ce m-am oprit la un război în contextul iubirii? Cred că toată fiinţa noastră se construieşte sau se identifică cu iubirea măcar o dată în viaţă. Ne rămâne însă eterna întrebare - iubirea este un război în zilele noastre sau războiul sacrificiului suprem este iubirea? Mai suntem capabili astăzi să iubim totul la omul de lângă noi? Suntem în stare să dăm mai mult necondiţionat, să facem compromisuri, să-i facem o plăcere persoanei iubite chiar dacă nouă nu ne place acel lucru? Mai sunt astăzi cupluri care să treacă oare prin sentimente atât de profunde ca cele descrise de Camil Petrescu? E o utopie poate să cred aşa ceva. Revedem prieteni vechi, revedem vechi iubiri, vechi colegi sau simpli oameni care ne plac, iar eu am simţit nevoia în seara asta să amintesc de o carte pe care am adorat-o în liceu. Nu ştiu câţi citesc Camil Petrescu, dar ceea ce m-a atras la el este tocmai nebunia interioară, modul de a privi iubirea, absolutul. Voi reciti această carte care datorită campaniei Jurnalului Naţional - "Redescoperă, citeşte!" m-a făcut să-mi doresc să o recitesc. E o carte de căpătâi pe care dacă o simţi, ajungi să te identifici la un moment dat cu subiectivismul cărţii, pentru că este scrisă la persoana I. Vă doresc să o recitiţi şi să redescoperiţi un război interior de o fascinantă iluzie, paradoxuri create, descrieri inimaginabile ...gândiri de neconceput la prima vedere într-o poveste de iubire.

Lucruri simple...

2009-06-16T00:55:00.001-07:00

Despre lucruri ideale într-o lume care a fost lovită de "şocul viitorului" am tot vorbit. Personal, nu cred că astăzi mai putem vorbi de valori, ci de o economie de piaţă în care ceea ce contează este ce se vinde...bun, prost, mai mult sau mai puţin...important este să se dea pe bandă rulantă. Am obosit să mai vorbesc despre ce aş vrea sau cum aş vrea să fie, despre alegeri sau eşecuri, despre vise sau speranţe. Am obosit să cred că în ţărişoara noastră minunată a anului 2009, mai poţi avea un viitor stabil, cel puţin acea decenţă care să-ţi asigure măcar un trai lipsit de griji într-o familie modestă. Zi de zi avem griji, probleme, muncă, stres, nu ştim ce să rezolvăm şi cum să le rezolvăm pe toate în 24 de ore. Eu de multe ori aş vrea să spun STOP. Să spun STOP atunci când am luat decizia de a lucra în vânzări şi implicit, să spun STOP (presupunand că aş putea da timpul înapoi), deciziei de a intra în lumea mass-media. Aş vrea să pot spune stop unui domeniu pe atât de frumos, pe atât de obositor şi expus pericolului la tot pasul, aş vrea să pot spune STOP unei documentări continue, unei goane zilnice a informaţiei "la cald", aş vrea să nu-mi fi plăcut niciodată presa, să pot spune că am o viaţă de familie, timp să ies cu prietenii, aş vrea să spun STOP telefoniei mobile, aş vrea să mă opresc în loc, să las timpul să vorbească pentru mine sau să mă aleagă timpul pe mine. Simt un drog care mă doboară şi mă urcă în fiecare zi mai mult, care nu mă lasă să trăiesc, care nu mă lasă nici să urc sau să cobor treptele. Simt cum şansele unui tânăr în România de azi sunt nule şi oricât de mult ai iubi o meserie, mai devreme sau mai târziu speranţa se pierde şi renunţi, fără a te mai uita înapoi. O VALOARE nedescoperită va fi mereu lăsată în urmă, un principiu va fi întotdeauna încălcat, iar o speranţă va fi mereu pierdută dacă nu ai puterea să crezi că reuşeşti. O AMBIŢIE şi SCOPUL acesteia se pierd în goana de zi cu zi, în rutina de zi cu zi, uităm de multe ori pentru ce anume facem un sacrificiu, pentru ce ne zbatem şi mergem înainte orice ar fi. Uităm de lucruri simple, în favoarea unui SCOP personal sau profesional al fiecăruia dintre noi. Uităm de frumuseţea unui timp petrecut în familie, cu prietenii dragi sau de frumuseţea unei zile de vară. Uau! A venit vara? Nu mi-am dat seama. Nu mi-am dat seama nici de culoarea apei mării de astăzi, deşi zilnic trec pe lângă ea, nu mi-am dat seama că am o colecţie de cărţi de la Jurnalul Naţional în bibliotecă şi nici n-am avut timp să le vizualizez coperţile, nu mi-am dat seama că un om a murit lângă mine pe autostradă, iar sirena de la SMURD e un sunet deja obişnuit în drumul de zi cu zi înspre locul de muncă. Şi nu m-am oprit niciodată în loc să ascult. Nu am avut timp să mă opresc să mă uit în iarbă, să mă încălzească razele soarelui sau să mă aşez pe banca din parc fără să-mi aprind o ţigară. Eu vreau să trăiesc lucruri simple, care înainte de toate ne fac umani, lipsiţi de lumea consumului şi a produselor serializate. Vreau să mă regăsesc în lucruri SIMPLE. VOI?

Indiferenţa care UCIDE

2009-06-12T01:03:00.001-07:00

O clipă...o secundă...un frame...o imagine ne leagă de VIAŢĂ. Nu avem timp să privim, să realizăm lucrurile cu adevărat importante pentru fiecare dintre noi, nu avem timp să mai spunem un TE IUBESC, nu avem timp să trăim şi să dăruim celui de lângă noi afecţiune sau o simplă încurajare. Nu avem timp să zâmbim în fiecare dimineaţă când ieşim pe uşă, dar avem timp să ne enervăm pentru lucruri minore, pentru insuccese, pentru că nu suntem sau nu avem MAI MULT...nu avem timp să spunem lucrurilor pe nume, nu mai avem timp să TRĂIM într-o REALITATE vulgară, într-o lume în care TIMPUL nu se mai măsoară în ore, minute sau secunde, ci în stresul acumulat într-o goană zilnică în care nu ştii ce să rezolvi mai întâi. De ce am început aceste rânduri astfel? Pentru că în viaţa de zi cu zi, în goana în care nu mai ai timp nici să respiri de multe ori pentru că deşi îţi planifici ceva, nu iese totul aşa cum îţi doreşti, mă bucur că am reuşit să nu rămân INDIFERENTĂ la o REALITATE CARE TE PRIVEŞTE cu ochi meschini, cu ochi GOI, care te acaparează şi te învăluie...fără să-ţi dai seama. AM REUŞIT SĂ MĂ DOARĂ INDIFERENŢA într-o lume în care aproape toţi am devenit copii trase la indigo ale CONSUMULUI, ale MASEI, ale IPOCRIZIEI, PROSTULUI GUST şi MIZERIEI de ţară în care trăim. Am reuşit să fiu om într-o simplă dimineaţă în care şi eu "m-am alăturat" la rându-mi gloatei de maşini, oameni, forfotă dintr-o intersecţie din Constanţa, grăbită să ajung la muncă la timp. O fracţiune de secundă şi am căzut în cel mai mizerabil dezgust... NU AM CREZUT vreodată că nu poţi fi uman, nu am crezut vreodată că poţi omorâ un suflet şi rămâne INDIFERENT. Am crezut că m-am imunizat având în vedere că nu murise un om, ci un animal. Dar îmi venea să plâng. Povestea pe scurt e cam aşa: "Ora 7:30 dimineaţa. Aştept la trecerea de pietoni să se facă verde. Ultimele 5 secunde înainte ca semaforul să-şi schimbe culoarea. Un taxi tocmai făcea dreapta, nu avea viteză. Nu ştiam de ce două femei de pe partea cealaltă a carosabilului şi-au pus mâinile la gură, uimite. Au fost doar 2, dar în total cred că erau peste 20 de persoane care aşteptau să treacă zebra. Un pisoi (pui de altfel), fusese călcat de acel taxi, care avea timp să oprească. Una din cele 2 femei a vrut să se bage în faţa maşinii să-l ia de pe trecere, să-l salveze. Era să fie şi ea călcată de maşină". STOP În doar câteva cuvinte care nu-şi mai au rostul, AM ÎNCREMENIT. O privelişte cruntă pentru un om care iubeşte animalele, o privelişte mizerabilă...lacrimile mi-au curs pe faţă vreo 10 minute, timp în care nu am reuşit să mă sui în troleibuzul care trebuia să mă lase la gară. L-am luat pe următorul. AM VĂZUT cum o inimă se opreşte, după ce a mai bătut preţ de câteva secunde, am observat pulsul acelui pisoi şi mă bucur că am suflet, mă bucur că nu am rămas INDIFERENTĂ, la fel ca toţi ( cu excepţia celor două doamne) cei de la trecerea de pietoni. L-aş întreba pe acel şofer cum se simte, deşi nu a fost vorba de viaţa unui om. L-aş întreba dacă era aşa de grăbit! L-aş întreba de ce a vrut să o calce pe trecerea de pietoni pe femeia care avea suflet! Şi eu aş vrea să vă-ntreb pe voi cât de INDIFERENŢI puteţi rămâne la aşa ceva şi cât timp ne rămâne pentru lucrurile importante. V-aş întreba dacă aţi fost atinşi de virusul INDIFERENŢEI şi dacă la un viol, la un atac, o tâlhărie sau un om mort pe stradă, aţi reacţiona la fel ca cei din intersecţia cu pricina. Mie una mi-e scârbă că nu mai suntem oameni, sunt oripilată de INDIFERENŢA CARE UCIDE zilnic şi sunt convinsă că nu ar exista nici o reacţie pe stradă, indiferent de EVENIMENT şi de gravitatea lui. MĂ BUCUR CĂ SUNT OM, mă bucur că am două mâini să scriu, mă bucur că SUNT JURNALIST.

Se poartă “ţaţa”

2009-06-11T09:55:00.000-07:00

Stilul ţaţa s-a dezvoltat foarte mult, mai ales o dată cu venirea verii. El are doar trei componente – ţoale, imaginaţie de ţaţă şi muuultă culoare. Dacă nu ştiţi ce e stilul ţaţa, aflaţi că el se compune din mai multe identităţi cu ajutorul cărora veţi descoperi cel puţin o ţăţucă de la oraş. Categoria 1. Începătoare Ţaţa începătoare, care vrea cu orice preţ să adopte un stil pentru a face şi ea parte din gaşca LOR, copiază tot. Vorbim de ţoale, evident! De regulă începătoarea nu are nici o condiţie materială care să-i permită un lux, dar a văzut ea că se poartă pantofii de lac, mărgelele de vară cât mai colorate şi ojă ţipătoare. Nu are prieteni bogaţi şi nici măcar nu se uită când combină pantalonii galbeni cu oja roz. Doar e la modă! Bravo…şi uite-aşa fată, am intrat în rândul lumii purtând de exemplu un fake D&G luat din bazar… Categoria 2. Finutză Ţaţa finutză nici nu ştie sărăcutza că e ţaţă! Face parte din categoria fetelor cuminţi care sunt pasionate de tot ce-nseamnă la modă, dar care nu au un prinţ din poveşti care să le facă cadou ţoale de firmă. Şi ţăţuca fină copiază, dar cu gust! Nu vedeţi niciodată să combine pantalonii în buline verzi cu o cămaşă în dungi, bineînţeles! Dar măcar încearcă şi ea să ajungă undeva! Se apreciază la ea talentul combinărilor şi permutărilor de culori, precum şi dorinţa de integrare şi a face vechime în domeniu, printre cele versate: “Hai fată!” Categoria 3. De lux Ţaţa de lux e ţaţa de bani gata. O aşteaptă întotdeauna maşina în faţa casei, nu cumpără decât ţoale de firmă, NO FAKE şi bea numai apă plată cu lămâie. În plus, ţaţa de lux nu are altă treabă decât să privească la TV sau să se “documenteze” de tot ce e la modă pe marile podiumuri ale lumii. Nu spală vase niciodată, nu iese din casă nemachiată şi lasă sume impresionante prin mall-uri! Ups! Te-am prins! Ce caută rujul ăla NO NAME la tine-n geantă? Vai fată, ai devenit şi tu o ţaţă! Nu v-aţi convins? Le găsiţi peste tot. În mall, pe stradă, la coafor sau pur şi simplu la o plimbare. Ţaţele sunt umblate peste tot. Vă propun să întoarceţi capul în dreapta sau în stânga, oriunde v-aţi afla. Ţaţa voastră ce identitate are?

2009-06-11T09:51:00.000-07:00

SEXUL cu sau fără perdea… S-a tot vorbit despre sex cu sau fără inhibiţii, mai cu perdea sau fără perdea. Dar astazi... cred că sexul a devenit mai mult o desacralizare. Mulţi îl consideră artă şi asta mai ales prin prictorialele fierbinţi din revistele de gen, alţii îl văd ca pe un joc sau un mod de viaţă. Din punct de vedere social sexul a fost văzut întotdeauna ca subversiv: Biserica l-a îngrădit prin căsătorie, legea l-a interzis. Nu toate ţările au legalizat prostituţia, la fel cum nu toate ţările sunt de acord cu căsătoriile dintre homosexuali sau lesbience. Sexul întotdeauna tulbură ierarhii sau ordini sociale. Astazi nu mai este un subiect tabu, ci este întors pe toate părţile, minimalizat la "e doar sex şi atât". Mă întreb însă ce înseamnă acel "doar"? În ce punct devine mai mult? Sau devine vreodată mai mult? Peste tot relaţiile se destramă din ce în ce mai des. Să trăim un "amurg al dragostei"? Eu cred că trăim un final a tot ceea ce înseamnă relaţii umane, a tot ceea ce înseamnă intimitate. Nu cred că trebuie să încetăm a-l dezbate, a-l discuta şi a-l întoarce pe toate părţile, ci să ne alegem cu grijă ceea ce vorbim, cu cine vorbim, şi exact cât trădăm din intimitatea noastră atunci când servim pe tavă detaliile vieţii noastre sexuale. Let's talk about sex, dar hai sa o facem mai rar (nu sexul, ci vorbăria). În rest, enjoy it oriunde, oricum şi oricât atâta timp cât ştii ce faci şi cu cine!

o lume cu susu'n jos

2009-06-09T02:30:00.000-07:00

Mă întreb adeseori ca simplu cetăţean , ca jurnalist sau din postura unui angajat al unei istituţii ce rol mai avem într-o lume în care ne lipsesc valorile, într-o lume care pare că se construieşte fără moralitate, fără principii sau fără acţiuni umane, luate de aşa zise personalităţi care peste noapte ajung să ne "conducă". Mă întreb adeseori care este rolul presei de astăzi într-o democraţie care nu funcţionează şi mă întreb care este rolul presei de scandal. Oare ăsta va fi curentul dominant al jurnalismului din viitor? Oare interlopii, poliţia, partidele şi liderii partidelor politice, hoţii de buzunare, tâlharii, cămătarii şi neamul & CO al unui oraş se pot transforma peste noapte în guvernaţi sau în guvernanţi? Oare conflictele de interese ajung mai presus de moralitatea unui om, fie el patron de ziar de scandal, director sau redactor şef? Oare ce rol mai are ADEVĂRUL într-un scandal, într-un reportaj sau material scris prin prisma unor conflicte de interese? Ce rol are adevărul în tabloidele gen Can Can, Click sau Atac? Ce rol mai au valori precum curajul într-o lume dominată de MAFIE? E ca şi cum te-ai întreba ce rol are ADEVĂRUL într-o lume în care toată lumea minte. Sau dacă toată lumea din ţara asta ar minţi non stop, de ce să mai vorbim de adevăr? Ce rol îşi mai au jurnaliştii paparazzo din punct de vedere deontologic într-o presă locală GUVERNATĂ? PUTEREA POLITICĂ a ajuns astăzi mai presus de politica editorială, mai presus de moralitate sau conflicte de interese. CARE ESTE ROLUL JURNALISTILOR ASTĂZI? Într-o lume cu susu'n jos care vrea să pară că are libertate de exprimare şi democraţie, consensul devine disens - DECONSTRUCŢIA VALORILOR aduce grave prejudicii, crize mediatice şi crize de imagine atât din perspectiva deontologiei profesiunii de jurnalist cât şi din perpectiva politicului la nivel local care acaparează instituţii, oameni, care devine o LEGE neabrogată într-un oraş distrus. CONSTANŢA a devenit un oraş guvernat de un singur om, de o singură putere care poartă masca comunismului, dar cu faţa democraţiei moderne. E O LUME bazată pe deconstrucţie, pe tot ce-nseamnă imoral, murdar şi pe politica "călcatului peste cadavre". MI-E RUŞINE DE LUMEA ASTA, mi-e scârbă de ce meserie mi-am ales şi-mi doresc să nu-mi fi plăcut vreodată JURNALISMUL. Îmi doresc o lume în care legile să funcţioneze, o lume în care poţi ieşi pe stradă fără să ţi se dea în cap pentru că serveşti interesul cetăţeanului, o lume în care democraţia să fie o VALOARE iar jurnalismul, unul al elitelor. Îmi doresc un oraş "curat" şi curăţat de "mizeria" conflictelor de interese politice. Îmi doresc dreptate, adevăr şi o lume morală.

Reality in Romania

2009-06-05T10:56:00.000-07:00

Desi multi sunt cei care îl blamează, îl huiduie sau îl înjură ( şi mă aflam şi eu printre aceia), PUYA spune lucrurilor pe nume. Ultimul videoclip la adresa României ne arată ţara noastră exact aşa cum este - fără perdea ...THE LAND OF CHOICE cred că aici este THE LAND OF NOWHERE sau THE LAND OF MISERY. Mie una, îmi plac versurile şi asta pentru că e exact REALITATE... IN THE LAND OF...R O M A N I A.

A World Without Newspapers

2009-06-03T07:16:00.000-07:00

M-am tot întrebat cum ar arăta lumea fără presă, de fapt...fără ziare. Jurnalul Naţional pot spune că a lansat o campanie prin care îi îndeamnă pe oameni să citească. Proiectul Biblioteca Pentru Toţi se promovează prin sloganul: REDESCOPERĂ! CITEŞTE! Citim ce ne cade în mână într-o lume a consumerismului. Acasă, la muncă, la şcoală, în mijloacele de transport în comun văd zilnic oameni care citesc. Dar rămâne întrebarea: ce citesc? Sunt puţini cei care mai citesc un ziar. Văd reviste GLOSSY ale căror coperţi abundă de fetiţe tinere, feminismul e în floare. Văd ziare de scandal - Click, Atac, Ciao sunt doar câteva titluri. Văd adolescenţi - generaţia X citeşte Bravo, Popcorn şi alte reviste glossy. CULORILE îţi atrag atenţia vrei-nu vrei din agitaţia specifică fiecărei dimineţi. Nu văd în schimb în mâna cuiva un ziar naţional sau măcar local. Trăim într-o lume a star-system-ului care acaparează tot. Chiar şi cei care citesc Jurnalul sau Cotidianul sau orice alt cotidian, se opresc la pagini de scandal. Oare asta este actuala cultură a românului? Oare am căzut cu toţii într-un declin? Nu ştiu câtă cultură mai au românii azi, dar ştiu că o democraţie care ar exista fără ziare, n-ar mai funcţiona. American Journalism Review a punctat acest subiect care ridică zilnic multe întrebări fără răspuns. Ziarele nu se mai cumpără. Economia mondială e în declin, iar locul jurnaliştilor din presa scrisă este luat de jurnaliştii care scriu pentru variante on line ale ziarelor cu acelaşi nume, de jurnalişti ai televiziunilor on line, iar INFORMATION ON THE FIELD este înlocuită cu informaţia preluată de la agenţiile de ştiri. Rachel Smolkin punctează la sfârşitul dezbaterii acestui subiect: "For newspapers' survival to matter, though, the core of the new models must remain the same as the old: the dedication to illuminating stories and rich storytelling, the commitment to serving democracy." Acest angajament - a servi DEMOCRAŢIA se va pierde încet, încet...NU AVEM TIMP să mai cumpărăm un ziar în fugă, dar avem timp să consultăm varianta lui ONLINE pe internet. E trist...Şi este şi mai trist cum televiziunile digitale sunt cele care primează şi vor căpăta şi mai multă putere. ALVIN TOFFLER puncta în "Şocul viitorului" cu peste 25 de ani în urmă, efectele crizei economice globale şi efectele tehnologiilor viitorului. NU era nici clarvăzător, nici astrolog. Citiţi-i cartea! Veţi descoperi adevăruri în realitatea anului 2009, într-o Românie care încearcă să supravieţuiască CONSUMULUI, într-o lume lipsită de valori, într-o lume a ziarelor care dispare pe fondul CRIZELOR GLOBALE.

REVERSUL unui destin de ROMAN...

2009-06-02T23:57:00.000-07:00

Azi, 3 iunie 2009. Ieri, 2 iunie 2009...liniştea redacţiilor naţionale şi locale a fost spartă, o dată cu aflarea primelor informaţii legate de românca care a murit în teribilul accident aviatic, în urma căruia aeronava Airbus A300-200 a dispărut în apele Atlanticului. Un destin nefast, o valoare uitată în alte colţuri ale lumii. Până ieri nu cred că a interesat pe cineva numele Violeta Băjenaru-Declerk . Dar ieri, a devenit brusc o altă victimă, o altă valoare autohtonă care devine celebră, numai după ce...MOARE. Iată ce titra Cotidianul ieri: "Violeta Băjenaru-Declerk se întorcea de la Rio de Janeiro la Paris, dintr-o călătorie în interes de serviciu, şi a avut neşansa să-şi ia bilet la cursa Air France. Femeia s-a căsătorit cu un an în urmă cu un cetăţean francez. În aprilie, cei doi au făcut nunta şi în România. Violeta (foto medalion) n-a apucat să plece în luna de miere, pentru că trebuia să finalizeze un proiect. Pentru asta s-a dus la Rio de Janeiro. Românca dispărută odată cu avionul ce efectua cursa AF 447 de duminică are o carieră academică substanţială. La cei 33 de ani ai săi, femeia din Buzău mutată în Franţa locuieşte în Paris şi este cadru universitar la Ecole Superieure de Bois din Nantes." O relatare cât se poate de obiectivă...ok... Şi ce rost mai are acum după ce un om a murit, să-l ridicăm în slăvi? I-aş întreba pe înalţii oficiali români - de ce daţi domnilor medalii, statui, plachete şi ce rost mai are să ridicaţi un om în slăvi după ce moare? Nu cred că sunt singura dezbustată de astfel de remarci, opinii ...Iată forum-uri , iată ce spune un cetăţean la fel de revoltat ca mine: " Bine că v-aţi gândit că e româncă doar când face rating! Şcoala în Anglia şi Franţa, munca în Franţa şi Brazilia, viaţa în Franţa! Un om deosebit, cum sunt sute de mii in străinătate. Deşi nu a interesat pe nimeni viaţa şi munca ei cât trăia, acum se înghesuie toţi corbii români (presă, comentatori, autorităţi, medalii etc.) la cadavru! Mari români suntem! Femeia aia s-a dus să trăiască şi să moară într-o ţară străină, fiindcă pentru România era moartă demult. Specialişti, profesionişti, tineri, inteligenţi... Ce să facem noi cu ăştia??? Marsh la Paris, fraierilor... " CE rost îşi mai au domnilor comentariile? Nu doresc răul nimănui, dar este inuman, sunt dezgustată de autorităţile, de oficialii şi de lingăii care îşi manifestă profunda recunoştinţă şi sunt şi ei "în doliu", deplângând victimele tragediei. Românii noştri mor în alte ţări pentru că sistemul nostru îi desconsideră, pentru că nu poţi trăi decent în România! NE FAC CINSTE ALŢII PESTE HOTARE, SUNTEM LĂUDAŢI DE ÎNALŢI OFICIALI STRĂINI, căci ţara noastră nu e încăpătoare. PENTRU NOI E DEJA OBIŞNUINŢĂ SĂ PROMOVĂM NON-VALORILE! Păcat de încă o STEA care a căzut fără vină, păcat de acest destin împlinit doar pe jumătate, din păcate pe alte meleaguri. NOI SUNTEM ÎNCĂ O SOCIETATE ÎNCHISĂ!

Despre România în ochii străinilor...

2009-06-02T04:43:00.000-07:00

Printre toate rândurile presei noastre care nu ştiu cum să-i mai blameze pe policiticeni, în paginile cărora găseşti zilnic informaţii care mai de care demne doar de ştirile de la ora 5, dominate de violenţă, corupţie, interese politice şi afaceri dubioase, investigaţii dezgropate după ani întregi în care au stat pline de praf probabil în rafturile instituţiilor care trebuiau să le rezolve, am găsit un material care mi-a atras atenţia . Nu l-am putut lăsa să treacă neobservat şi asta pentru că, deşi presa noastră se vrea a fi "a patra putere în stat" care face chipurile dreptate, în România nu se ştie la ora actuală cine vânează pe cine - presa pe noi sau noi vânăm presa? Cel puţin asta e impresia mea din ultimele luni. A fost oare nevoie pentru 20 de ani ca o jurnalistă britanică să ajungă la concluzia că sărăcia este relativă, şi asta după ce a vizitat Bucureştiul? Cu un actual soţ român, "Tessa Dunlop mărturiseşte că teama legată de căderea pieţelor financiare mondiale i-a fost vindecată de soacra ei din România, Elena." Şi asta după ce a luat contact cu lumea din Bucureşti, după ce probabil a văzut clădiri imperii construite în Bucureşti, care se impun lângă case care stau să cadă, după ce a ascultat cu interes o poveste a bătrânilor noştri, chinuiţi de un regim mult prea închis pentru societatea deschisă în care trăieşte actualmente doamna jurnalistă din Marea Britanie. Constat cu stupoare că în România, degeaba am ajuns într-un punct în care vrem să atingem anumite standarde, degeaba ne îmbrăcăm mai bine după 1990 şi mâncăm de la fast food, degeaba românii se plâng de bani dacă merg în cele mai scumpe vacanţe, noi nu ne-am vindecat încă de vechiul sistem comunist. Degeaba am asistat la o explozie a comerţului, degeaba investitori străini construiesc clădiri impunătoare în Bucureşti sau oriunde în ţara asta, dacă casa bătrânei care stă să cadă peste acea minunată clădire, nu o ia nimeni în seamă. Degeaba ocrotim animale şi vrem o lege a protecţiei animalelor, dacă împuşcăm câini pe marginea drumului, degeaba spunem ceva dacă nu se face nimic. Românii sunt astăzi mai INDIFERENŢI decât propriile lor griji. AM DEVENIT indiferenţi la tot ce ne-nconjoară într-atât de mult, încât DEVENIM prozoniei ai trecutului, prizoniei ai unui sistem îmbâcsit de atâtea scandaluri şi o politică de TRIB, de haită. Câştigă cel care ştie să se "INFILTREZE" într-un sistem bolnav. Păcat că ne şifonăm în schimb, păcat că BOALA noastră în ochii strinilor depăşeşte o simplă mentalitate, o simplă idee sau diferenţă. PĂCAT că ne-am născut în acest SISTEM...al supravieţuirii de pe zi pe alta. PĂCAT de cei care au murit în decembrie 1989 pentru ca nouă să ne fie mai bine, când de fapt, ne este LA FEL.

2008-10-10T04:48:00.000-07:00

Antalya, o altă civilizaţie!

Am vizitat Turcia de curând şi pot spune că am păşit într-o altă lume în care cuvântul civilizaţie e prea mic în comparaţie cu ţara noastră. A fost o vacanţă de vis, deşi despre Turcia se spune că e o ţară mult prea înapoiată ca a noastră sau că oamenii de acolo sunt foarte răi. Pot să-i contrazic pe cei care spun asta. DE ce? Pentru că spre deosebire de noi, toţi cei de acolo ştiu să facă turism din orice şi să fie serviabili, generoşi şi foarte primitori. Serviciile nu se compară cu ale noastre şi

deşi intri într-o regiune stâncoasă, nu vezi pic de praf pe jos. La 45 de grade la umbră, simţi că te topeşti şi oriunde te-ai duce, nu ai timp de plictiseală. Hotelurile sunt pline de parcuri tropicale, apa din piscine e limpede şi îţi vine să bei din ea cât este de curată, iar programele interactive nu te lasă să adormi decât pe la vreo 4 dimineaţa.

Vă prezint Pamukkale, un munte din calcar cu apă termală, obiectiv protejat de UNESCO, un peisaj mirific cate te face să crezi că totul este de gheaţă. E doar unul din locurile unde vrei să nu mai pleci şi să crezi că timpul s-a oprit în loc.

În plus, pe stradă dacă vrei să te plimbi în staţiune nu vezi oameni, nu e aglomeraţie pe şosele, iar în orice magazin te-ai duce trebuie să negociezi ce vrei să cumperi.

Staţiunea TEKIROVA, e un loc înconjurat de munţi stâncoşi. Ai zice că marea se îmbie cu munţii şi că ai nimerit într-un colţ uitat de lume, cu peisaje care mai de care mai frumoase şi ieşite din comun prin aspect. Vă recomand să mergeţi în Turcia, nu veţi regreta cu siguranţă.

DANA

2008-10-10T04:21:00.000-07:00

Dana NĂLBARU a lansat recent un album solo, zic eu care o reprezintă, iar melodiile sunt super ok. Enjoy it!

Something beautiful for art...

2008-05-07T04:04:00.000-07:00

Ceva fascinant după părerea mea să poţi îmbina culori naturale într-o manieră ludică, ataşată de corpul uman... E ceva mai mult decât artă...Păcat că rar vedem aşa ceva , iar astfel de talente sunt lăsate nedescoperite. Oare există vreun artist în România care măcar a încercat picteze în acest mod? Dacă ştiţi pe cineva, iar în acest moment este un NO NAME, nu ezitaţi să-l faceţi public. Vă las să fiţi cuprinşi de culori, imaginaţie, umor şi să vă delectaţi cu întreaga galerie de imagini pe care le găsiţi pe http://www.antena3.ro/ la secţiunea VDT. Pe curând!

HUMAN BODIES & ART

2008-05-07T03:58:00.000-07:00

Artista australiană Emma Hack, care este cunoscută în întreaga lume pentru talentul ei deosebit în body painting, se bazează foarte mult pe incorporarea desenelor sale în tapetul care acoperă pereţii galeriei în care îşi expune operele. Artista poate avea nevoie şi de 19 ore pentru a picta corpul unei femei astfel încât să se asorteze cu pereţii. La momentul expoziţiei, modelele se vor aşeza în dreptul tapetului pentru a crea impresia unui „tapet uman” tridimensional.Femeia de 35 de ani, care trăieşte în Adelaide, Australia, a învăţat singură să picteze pe piele şi a declarat: „Procesul poate fi extenuant pentru mine şi pentru modele. Totuşi este slujba mea şi o iubesc la nebunie. Chiar dacă sunt puţin obosită, pictatul mă relaxează”.Emma este o veterană a acestei meserii, pe care o practică de peste 20 de ani, şi a reuşit până acum să-şi câştige existenţa pictând corpuri pentru reclame, evenimente speciale sau expoziţii. Ca adolescentă ea a început să picteze feţele copiilor la diversele sărbători care aveau loc în Adelaide şi, descoperind că este talentată, a studiat machiajul la facultate.Ea a câştigat până acum nenumărate premii oferite de industria de specialitate şi mărturiseşte că ideea de a incorpora un model într-un tapet i-a venit după ce a văzut creaţiile lui Florence Broadhurst: „Am văzut extraordinarele ei tapete şi am gândit imediat: «Asta este!». Totuşi, a fost mult mai greu de făcut decât am crezut la început. Desenele sunt complexe, iar curburile corpului uman sunt greu de transformat în ceva bidimensional”.Deşi în mod normal laboriosul proces de creaţie durează nouă ore, iar modelele trebuie să fie foarte răbdătoare şi deloc pudice, Emma spune că nu a dus niciodată lipsă de voluntari: „Aproape toţi cei care îmi văd lucrările se oferă ca voluntari. Ca să fiu sinceră îmi place să-mi folosesc prietenii. Sunt norocoasă că am prieteni superbi. Ei ştiu să aibă grijă de pictură după ce termin şi nici nu trebuie să mă îngrijorez prea mult că i-aş putea jena. Ei ştiu deja la ce să se aştepte”.

2008-05-05T09:18:00.000-07:00

O lume dominată de mass-culture...

În nebunia zilnică de informaţii, idei, concepte, cadre, iluzii, imagini şi semne ne căutăm de multe ori un colţişor în care să evadăm din goana haotică a zilei care ne cuprinde. Şi spun asta pentru că, în ciuda faptului că nu toţi suntem jurnalişti, vedem ceea ce se-ntâmplă în jurul nostru prin ochii oamenilor. Suntem un pic din toate...psihologi, sociologi, observatori detaşaţi mai mult sau mai puţin de un eveniment oarecare. Trăim într-o lume dominată de mass-culture, acea cultură de masă care acaparează tot - de la cărţile clasice pe care le citeam în trecut, şi până la emisiunea preferată la care ne uităm zi de zi. Citiţi-l pe Douglas Kellner şi poate veţi înţelege ce vreau să spun! Madonna a devenit pe zi ce trece un icon mediatic, în care imaginea de femeie fatală, mamă şi femeie de carieră se împletesc armonios. Madonna nu a devenit altceva decât o imagine prefabricată de industria de masă care scoate pe bandă rulantă "vedete." Mass-culture nu e însă doar imagine. Mass-culture înseamnă un stil de viaţă care invadează tot...Am ajuns să trăim într-o lume Mc Donald-izată ( sau trăim Mc Donald-izarea lumii ) prin industria fast-foodului care înlocuieşte mâncarea zilnică făcută de mama, cu produse fast-food. Iar la capitolul artă sau cultură...de fapt, mai există artă? Cred că doar modernă, împletită cu un soi de URBAN, în care artişti de care nu ai auzit nici măcar o dată în viaţă, au devenit peste noapte mari creatori sau modelatori ai artei clasice, pe care o transformă într-un amestec de haotic, confuz şi nelalocul lui. Ştiţi ce cred eu că este mass-culture şi de ce ne acaparează? Pentru că invazia de informaţie nu poate fi percepută dintr-o dată. Vrem să cunoaştem sau eventual să fim informaţi dar nu le putem afla pe toate întotdeauna, nu le putem face pe toate întodeauna. Astfel că, viaţa noastră se transformă într-un du-te vino continuu, în care încercăm să ne facem timp şi pentru o oră de stat la poveşti cu fetiţa sau băieţelul nostru, o oră în care vrem să-i spunem poate o poveste. Atunci realizăm însă că ...am uitat povestea! Oare de ce? E doar un exemplu din ceea ce cred eu că e Mc Donald-izarea societăţii. Uităm nu numai poveşti, dar uităm ceea ce e cu adevărat important în viaţă... ceea ce ne face fericiţi , dar nu fericirea materială! Voi vă lăsaţi invadaţi de mass-culture? Aştept părerile voastre! Pup.

2008-05-05T08:05:00.000-07:00

Mă gândeam cum pot personaliza un blog care să mă reprezinte în totalitate sau măcar parţial. Vă spuneam în propria mea prezentare că aş vrea să ne împărtăşim idei... Iată ce IDEE am găsit astăzi pe site-ul http://www.antena3.ro/. Postez mai departe articolul scris de jurnalista Alina Petrescu alături de link-ul care vă va duce nu numai la o IDEE, dar zic eu...la un stil de viaţă cât se poate de inedit. Enjoy it!

Posted by Alina Petrescu on www.antena3.ro

Locuiesc într-un oraş gri. E gri, chiar şi în cea mai frumoasă şi însorită zi de primăvară. Nu ştiu exact de ce, dar în mintea mea antiteza absolută a Bucureştiului, oraşul în care locuiesc, este Londra. Un oraş verde, chiar şi în cea mai posomorâtă şi ploioasă zi de toamnă. Londra e verde chiar şi în cele mai umbrite şi lugubre cotloane ale ei. E o chestie de atmosferă.De câteva zile, în oraşul meu gri se vorbeşte despre schimbare, curăţenie, culori proaspete. Cum se tooot întâmplă la fiecare 4 ani. La Londra tocmai au fost alegeri pentru primărie şi contează mai puţin cine a câştigat. Nu despre asta vreau să vorbesc. Ci despre faptul că, independent de scrutin, în capitala britanică a „lovit” un domn care se numeşte Banksy. Cine e el? Nu ştie mai nimeni. Se ştie doar că e un graffer din Bristol, care, din când în când, perfect anonim, umple pereţii cu graffiti.Zice Banksy: „sper că putem transforma un colţ murdar, întunecat şi uitat de lume într-o oază a artei... din acel colţ murdar, întunecat şi uitat de lume”. Înarmat cu tuburi de spray, omul preschimbă în câteva ore orice zid mizerabil într-o operă de artă contemporană. Lucrările lui se vând cu sute de mii de euro. Acum, a inventat Cans Festival şi a invitat mai mulţi colegi de breaslă să îmbrace un tunel din sudul Londrei în picturi cu spray-ul.Privindu-i arta (www.banksy.co.uk/outdoors/horizontal_1.htm), mi-am adus aminte de inscripţiile revoluţionare de pe clădirea Universităţii. Mi-am adus aminte, de fapt, cum au fost şterse ele, pentru că zgâriau nişte ochi hipersensibili.În oraşul meu gri, există o incredibilă oază de artă a la Banksy. E pe strada Pictor Arthur Verona. Mergeţi şi vizitaţi-o. Şi închipuiţi-vă apoi blocurile comuniste îmbrăcate în graffiti. Şi gropile de pe străzi transformate în ochi - gură - sau nas pentru o figură monstruoasă desenată cu sprayuri.Anul ăsta, nu mă duc la vot. Dar serios că m-aş duce dacă ar candida un Banks-escu!

2008-05-04T03:08:00.000-07:00

What a weird world!

The WEIRDER pictures to me are the ones of Miley and her Dad which are not the way I would want to pose with my nearly 13 year old daughter (who is incidentally a big Miley fan) and who thinks the whole thing is pretty silly. But I guess if you’re a New York City kid and you and your friends religiously watch Gossip Girl, this is pretty tame stuff. Visit GOOGLE! Believe me you will find a lot of strange pictures!Kiss

2008-05-04T03:05:00.000-07:00

There’s only one word I would use to describe the whole Annie Leibovitz/Miley Cyrus flap. WEIRD!! Of course it was initially a manufactured controversy on the part of Vanity Fair to sell more copies – that’s why they released the pictures to the media in advance of the issue. Then the story started to feed on itself as television picked it up, mothers were stopped in the street and encouraged to voice their outrage, and the next thing you know people are literally calling out for Miley Cyrus product burning. All because she showed some back!?!

2008-04-22T05:51:00.000-07:00

Şi voi puteţi ajuta... cred că aşa s-ar putea traduce ceea ce United Hands oferă copiilor. Pentru cei ce nu ştiu, "Asociaţia United Hands România" este o organizaţie non-profit al cărei obiectiv principal este de a veni în sprijinul societăţii prin organizarea şi implicarea în activităţi care susţin si promovează dezoltarea armonioasă şi progresul personal pe plan educaţional, cultural, emoţional, moral şi fizic. Ai vrut vreodata să schimbi ceva în viaţa cuiva? Să ajungi să schimbi lumea în bine? Acum ai şansa pe care ai aşteptat-o! În acest an, voluntarii asociaţiei United Hands vor desfăşura diferite proiecte comunitare în Constanţa şi în localităţile din tot judeţul. Poţi să fii unul dintre cei care aduc bucuria cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paşte în viaţa a sute de copii care provin din familii dezavantajate financiar, sau care nu au părinţi care să le suplinească nevoile! Ca să aduci această bucurie avem nevoie de TINE! Iţi multumesc pentru timpul tău şi pentru ajutorul tău în oricare proiect care ţi se pare interesant! Pentru a-i ajuta ia legătura cu Renee Crossman, cea care a pus bazele acestei asociaţii. O poţi contacta la numărul de telefon: 0723 311 853.

2008-04-22T04:58:00.000-07:00

A best friend for playing in the snow:)

For me, for you and for all those who think like me...

2008-04-22T03:41:00.000-07:00

Octavian Paler - Avem timp...

Avem timp pentru toate. Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga, sa regretăm c-am greşit şi să greşim din nou, să-i judecăm pe alţii şi să ne absolvim pe noi inşine, avem timp să citim şi să scriem, să corectăm ce-am scris, sa regretăm ce-am scris, avem timp să facem proiecte şi să nu le respectăm, avem timp sa ne facem iluzii şi să răscolim prin cenuşa lor mai târziu. Avem timp pentru ambitii şi boli, să învinovăţim destinul şi amănuntele, avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare, avem timp să ne-alungam întrebările, să amânăm răspunsurile, avem timp să sfărâmăm un vis şi să-l reinventăm, avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem, avem timp să primim lecţii şi să le uităm după-aceea, avem timp să primim daruri şi să nu le-nţelegem. Avem timp pentru toate. Nu e timp doar pentru puţină tandreţe. Când să facem şi asta - murim. Am învăţat unele lucruri în viaţa pe care vi le împărtăşesc şi vouă !! Am învăţat că nu poţi face pe cineva să te iubească. Tot ce poţi face este sa fii o persoană iubita. Restul ... depinde de ceilalţi. Am învăţat că oricât mi-ar păsa mie, altora s-ar putea să nu le pese. Am învăţat că durează ani să câştigi încredere şi că doar în câteva secunde poţi să o pierzi. Am învăţat că nu conteaza CE ai in viaţă Ci PE CINE ai. Am învăţat că te descurci şi ţi-e de folos farmecul cca 15 minute. După aceea, însă, ar fi bine să ştii ceva. Am învăţat că nu trebuie să te compari cu ceea ce pot alţii mai bine să facă, ci cu ceea ce poţi tu sa faci. Am învăţat că nu contează ce li se întâmplă oamenilor, ci contează ceea ce pot eu să fac pentru a rezolva. Am învăţat că oricum ai taia, orice lucru are două feţe. Am învăţat că trebuie să te desparţi de cei dragi cu cuvinte calde. S-ar putea să fie ultima oară când îi vezi. Am învăţat că poţi continua încă mult timp după ce ai spus că nu mai poţi . Am învăţat că EROI sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie, indiferent de consecinţe. Am învăţat că sunt oameni care te iubesc, dar nu ştiu s-o arate. Am învăţat că atunci când sunt supărat am dreptul să fiu suparat, dar nu am dreptul să fiu şi rău. Am învăţat că prietenia adevarată continuă să existe chiar şi la distanţă. Iar asta este valabil şi pentru iubirea adevarată. Am învăţat că, dacă cineva nu te iubeşte cum ai vrea tu, nu înseamnă că nu te iubeşte din tot sufletul. Am învăţat că indiferent cât de bun iţi este un prieten oricum te va răni din când în când, iar tu trebuie să-l ierţi pentru asta. Am învăţat că nu este întotdeauna de ajuns să fii iertat de alţii, câteodata trebuie să înveţi să te ierţi pe tine însuţi. Am învăţat că indiferent cât de mult suferi, lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta. Am învăţat că trecutul şi circumstanţele ţi-ar putea influenţa personalitatea, dar că TU eşti responsabil pentru ceea ce devii. Am învăţat că, dacă doi oameni se ceartă, nu înseamnă că nu se iubesc. Şi nici faptul că nu se ceartă nu dovedeşte că se iubesc. Am învăţat că uneori trebuie să pui persoana pe primul loc şi nu faptele sale. Am învăţat că doi oameni pot privi acelaşi lucru şi pot vedea ceva total diferit. Am învăţat că indiferent de consecinţe, cei care sunt cinstiţi cu ei înşişi ajung mai departe în viată. Am învăţat că viaţa îţi poate fi schimbată în câteva ore de către oameni care nici nu te cunosc. Am învăţat că şi atunci când crezi ca nu mai ai nimic de dat, când te strigă un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta. Am învăţat că scrisul, ca şi vorbitul poate linişti durerile sufleteşti. Am învăţat că oamenii la care ţii cel mai mult îti sunt luaţi prea repede ... Am învăţat că este prea greu să-ţi dai seama unde să tragi linie între a fi amabil, a nu răni oamenii şi a-ţi susţine părerile. Am învăţat să iubesc ca să pot să fiu iubit.